Ieri elevi, astăzi profesori

 

“Zinca Golescu” in anii 66-70

Pe atunci, elevele purtau o rochie sac,de culoare bleu, ciorapi tricotati, de felul celor ce se mai intalnesc inca pe la tara. La romana aveam profesori pe doamna Stancu si pe domnul Melinte, care era foarte distrat. Una din eleve spunea ca: “Neagoe Basarab l-a insarcinat pe fiul sau, Teodosie … “, iar profesorul, care se trezise din reverie, spuse: “Asculta, fetito, cand un barbat ramane insarcinat, este susceptibil de premiul Nobel.”
Atmosfera in liceu era blanda, linistita. La franceza, profesoara era doamna Purcel, sotia unui activist de partid. “Fetelor, omul prost si destept, dupa ochi se cunosc!” era vorba acestei doamne profesoare si “Ionica, cum se zice cutit pe frantujeste?”, despre ea spuneau gurile rele ca era santajata de elevi: “Doamna profesoara, daca nu-mi dati 10, ma arunc pe fereastra!”, “Vas a ta place, 10!”.

PROF. Ionica Barbulescu


“Zinca Golescu” in anii 80-85

Elevii organizau petreceri, se duceau la cinematograf, unde rulau filme cu Alain Delon, Catherine Deneuve. Se asculta muzica de Joe Dassin si Edith Piaf de mult oale si ulcele. Era perioada liberala a regimului comunist […] atmosfera era stricta, nu ca acum. La unele materii precum matematica, se predau cate 8 ore pe saptamana, si se invata informatica. Tezele erau in numar de 7 iar bacalaureatul se dadea la 3 materii […]. “Clubul fumatorilor” era stabilit aiurea, prin parcul scolii, dar si in toalete. Pe culoarele maro ale liceului erau scrise nume de formatii muzicale de atunci: Duran-Duran alaturi de embrionii animali, expusi in borcane cu otet, Jennifer Rush, Modern Talking, iar imaginea Madonnei, la video proiectata intr-o cascada de lumini albastre era ciudata in peisajul gri, mohorat si crepuscular al orasului.

Prof. Hadrian Soare


“Zinca Golescu” in anii 88-92

A fost odata un liceu cu zidurile gri, in care am intrat mica si speriata, aproape “Impinsa” de valurile admiterii: ziduri groase, plafoane inalte, sali largi cu ferestre imense in care lumina patrunde fara oprelisti. Si apoi oprelisti de nici un fel nu se ivesc in calea unor copii care nu stiu ca lumea din jurul lor se transforma, ca evenimentele majore, care vor schimba mentalitati, se intampla in preajma lor . Am patruns in aceasta lume(de timp si de spatiu) inainte ca aceste evenimente sa se intample(este vorba de controversatul an ’89. Amintirile s-au topit in rutina curgerii vremii, dar ceea ce tin minte este de exemplu sarafanul “bleu-marin” si camasa “aferenta” (uniforma, intr-un cuvant), obligatorii la intrarea in scoala. Sau pe profesorul de geografie care ne atingea “usor” cu indicatorul pe frunte sau pe maneca, intrebandu-ne din ochii “Unde e cordeluta?”, “emblema?”. Era vorba , desigur, de insemnele noastre de apartenenta la incartiruire.
Sunt lucruri carora abia acum, din amintire, le descopar semnificatia si importanta pentru ce urma sa fie: Am intrat in “Zinca” un copil si am iesit un adolescent- deci trebuie aici sa caut urma de abur a “cresterii” mele. Acesta “crestere” a fost ajutata, in punctele cheie, de unii dintre profesorii mei. Nu stiu cat de goale de semnificatii mai suna acum cuvinte ca: respect, recunostiinta, mandrie, insa eu vreau sa le reumplu pana peste margini de intelesurile lor adevarate: mandria este cu atat mai profunda, cu cat respectul pe care eu l-am acordat si-l acord dascalilor mei, mi-a fost intors inzecit, fapt care face ca recunostiinta mea sa nu-si gaseasca echivalent decat in mandria pe care ei, la randul lor, au simtit atunci cand m-au reprimit in mijlocul lor, copil sfios si naiv, atunci ca si acum.

Prof. Narcisa Sutan