Rebeca-Iustina Sîrbu

„Și am tremurat în prima zi cât am stat în mijlocul U-ului de beton, de vise tinere și de Carpe Diem-uri ce răsunau în stația de muzică a liceului, pitită bine sub scara profesorilor. Trebuia să fii un spion bun ca să te duci pe scara aia fără să te vadă vreun profesor.
Dar pe mine m-au văzut mulți, însă doar mi-au zâmbit. Mustrări insipide pierdute în râsete.
    Salut, sunt Rebeca Sîrbu iar acum 5 ani făceam videoclipul aniversării de 95 de ani a „Zincăi”.     Salut, sunt Rebeca și în băncile de la Zinca mi-am scris primele poezii și meditații.
    Salut, sunt Rebeca și sunt studentă în ultimul an la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București. Pot să fiu mândră că am adus numele liceului meu la etapele naționale ale concursurilor de public speaking. Pot să fiu mândră că profesorii mei nu au fost doar pedagogi, ci și formatori.
    „Merge panoul, merge?” mă mai întrebau în timp ce petreceam câteva ore pe zi să lucrez la proiectul „Periplul Moldovenesc” care cred că încă stă drept în holul spre cancelarie.
    Dacă am păstrat ceva din liceu, ar putea fi lejer faptul că ideile zboară una după alta. Cred că s-a văzut de aici, nu? Românul s-a născut poet, iar elevul de la Zinca politician, voluntar, practicant de artă și de sport, iubitor de „ce-o vrea el”.
    Noi am vrut. Profesorii au vrut să ne îndrume, colegii mei au vrut să țintească cel mai sus. Polițiști, avocați, procurori, politicieni, medici, artiști, critici, militari…Noi am vrut și vrem.
    Să tot vrea Zinca să mai țină în bănci minți luminate și la catedre eroii cu albastrul catalog.”