Mica liceadă
“La 80 de ani, un sărbătorit merită ceva special. Mai ales un sărbătorit care locuieşte pe Strada Egalităţii, printr-o ironie a administraţiei locale. Este vorba de clădirea de la numărul 34, în care fiecare locatar are Egalitatea sa. Cum însă individul este unic, e limpede că nu toate egalităţile sunt la fel.
“Zinca Golescu” aşteptă urările de “La mulţi ani!”, felicitările şi cadourile de aniversare. Toţi cei care au fost elevi la nr. 34, str. Egalităţii, ştiu despre ce este vorba. Cum noi încă mai învăţăm aici nu avem o idee prea clară, mai ales în ceea ce priveşte onomastica. În fine, “La mulţi ani!”. E cert însă că, peste câţiva ani buni-răi, vom copleşiţi şi noi, ca atâţia alţii înaintea noastră, de amintirea perioadei petrecute în “Zinca”. Inspecţiile de gherilă, notele mici picate din senin, absenţele foarte prezente în catalog, toate “dramele” liceanului vor constitui motive de amuzament sau un simplu exerciţiu de memorie. În “Zinca Golescu” ne lăsăm şi noi adolescenţa, prin bănci, prin cataloage, sub formă de matrice pătratică, nulă, sau unitate. Rima-egalitate. În pauzele de prânz de la slujbă sau în aşteptarea pensiei ne vom aminti, fugar, de “Zinca”. Chiar şi pe la 80 de ani, aceia dintre noi care vor atinge această vârstă vor fi acostaţi, din când în când, de imaginea privirii unui profesor, de cea a copacului din curtea liceului şi de cea a băncii pe care, măcar o dată, şi-au scris numele în egală măsură.
Elevi egali în amintiri, elevi “Zinca” de ieri şi de mâine, toţi orgolioşi ne dăm prea bine seama că acum încă mai putem lua viaţa în râs. Acum nu mai avem ce face, vom termina liceul şi ni-l vom aminti mereu. Ba chiar vom povesti ce “bine” era în “Zinca Golescu”, ce educaţie serioasă primeam şi ce am vrea să mai fie încă o dată aniversarea de 80 de ani a liceului, şi nu a noastră.”
Irina Traşcă
Clasa a XI-a J
O fată cu un ghiozdan în spate…
“O clădire impunătoare şi plină de mistere… Aşa mi s-a părut la început acest liceu care avea să devină, în curând, un loc drag.
De când am păşit pragul lui, a trecut mult timp. Am crescut şi m-am maturizat destul de mult. Unul dintre martorii care a fost alături de mine, zi de zi, este arţarul din curtea şcolii. Verde, galben sau arămiu, l-am simţit din prima clipă prieten. În această impunătoare clădire, care s-a dovedit a fi mereu caldă şi primitoare, am întâlnit dascăli care, cu har, mă îndrumă pe calea înţelegerii vieţii.
Dincolo de toate aceste lucruri minunate, cred că acest colegiu îşi are misterul său, pe care încerc să-l descopăr în fiecare zi. Eu, o fată cu un ghiozdan în spate, un pitic pe lângă imensa clădire, îi păşesc pragul cu sfială, cu gândul de a trăi încă o zi de şcoală cu toată fiinţa mea, de a mai putea descoperi ceva nou, de a putea răzbate şi de a face şi eu, măcar o dată, ceva de care colegiul să fie mândru. Ştiu că paşii mei se vor alătura paşilor celor de dinaintea mea şi, împreună, mi-aş dori să putem readuce în prezent şi momente din trecut presărate cu dorinţe şi vise ce sunt pe punctul de a se împlini. Toate aceste lucruri revin în memorie îndeosebi la momentele aniversare, deci şi acum, când peste câteva zile Colegiul “Zinca Golescu” va împlini 8 decenii. Opt decenii de când prima elevă a păşit timid, în faţa ei aflându-se un întreg necunoscut. Opt decenii au trecut, iar eu, la fel ca prima elevă, păşesc cu timiditate, dar ştiu că acest liceu nu mă va dezamăgi şi că va rămâne, peste ani, în memorie, drept locul marcat de cele mai dragi amintiri.”
Oana Nenciulescu
Clasa a VII-a A
Amintiri dintr-un cufăr sacru…
“Te-ai dus copilărie! A bătut la uşa fiinţei mele primul an de liceu.
Fascinant tablou! Culoare întregi, clase nenumărate, chipuri binevoitoare! Priviri în Neştiut!… Dar am reuşit. Am pătruns în acest spaţiu magic, parcă printr-un ritual, neschimbat de secole. M-am înfiorat la primul sunet de clopoţel, l-am pătruns şi l-am păstrat în interiorul fiinţei mele. Glasuri infinite răsună din adâncuri. Le voi păstra în mine şi le voi da drumul în orice moment, ca să-mi creez liniştitoarea atmosferă de liceu, de adolescenţă.
Dar până atunci tresalt la fiecare glas nou ce-mi strigă numele. Fiecare o face în felul său. Astăzi îmi amintesc că în prima zi parcă viaţa îmi trecuse în inimă, şi inima în ochi, în priviri spre o maiestuasă clădire, de fapt spre un grandios suflet de adolescent şi tânăr. Îmi puteam simţi pulsarea la fel ca şi acum. Căci liceul nu este o împreunare de ziduri. Este o viaţă, un freamăt universal. O spune arţarul în flăcări din faţa mea, care zvâcneşte de atâţia ani spre văzduh, putând în el gândurile elevilor. Căci nu o dată a fost confesor pentru fiecare.
Colegiul “Zinca Golescu” este o cetate spirituală. De el sunt legate concentric firele vieţii atâtor iluştri oameni, răspândiţi şi touşi împreunaţi în calda suflare a liceului. Căci EL este o FIINŢĂ. Dă naştere oamenilor de mâine, celor ce vor schimba cursul vremii.
Ciudate refugii are sufletul! Ştiu cu certitudine că voi păstra în fiinţa mea fiecare adiere de vânt, fiecare palmă de pământ şi de zid, fiecare culoare ce se leagă de acest loc sacru, protector, al liceului! Şi în ceasurile liniştite ale vieţii, în care inima îşi pune-pentru a câta oară? – aripile însănătoşite la încercare şi setea lor nestăvilită de a-şi lua din nou zborul, ceva, ca o stea lucitoare, se va desprinde de pe cer şi va coborî strălucind spre mine, până când lumina va pătrunde în fântâna adâncă a sufletului, stârnind pe fundul apei licărul speranţei. Acel ceva: anii de liceu închişi suav aidoma unei flori de noapte – o carte ale cărei pagini se vor deschide în amintire.”
Profeanu Alexandra
Clasa a IX-a I
Studenta la “Academia de Politie-Al. Ioan Cuza”
“Anii adolescentei sunt insa ca musafirii din mahala. Ii primesti cu acelasi suras pe buze, ii cinstesti cu dulceata si cafea si-i petreci pana la usa cu refrenul obisnuit: . Abia tarziu de tot incepi sa-ti dai seama ca cei care vin mereu nu mai sunt cei care plecasera odata”.
Parca a trecut o vesnicie de cand am privit cu sfiala portile impozante ale acestui liceu… apoi mi-am propus sa le sfidez si sa patrund curajoasa in lumea tainica a culturii, dar nu singura, ci alaturi de niste colegi minunati si sub atenta si calda indrumare a doamnelor si domnilor profesori.
Cifrele au reprezentat fascinatia copilariei mele, pentru ca in final sa le transform in pasiune. De aceea mi-am ales, deloc intamplator, profilul informatica. Aici aveam sa cunosc alaturi de doamna diriginta tainele noii tehnologii. Am ‘navigat’ sute de ore in arsita internetului descoperind tainele programarii, urmarind instructiunile ‘capitanului’, ca in clasa a XII-a totul sa se sfarseasca cu un banal exit.
Nu pot trece cu vederea nici orele de matematica cu d-na Anca Popescu, cele de chimie cu d-l Nenciulescu, fizica cu d-l Oprescu sau orele de engleza cu d-na Rizescu; aceste materii,care la o prima vedere par extrem de dificile (nu ca nu ar fi), au devenit placute si interesante datorita atmosferei destinse in care se desfasurau. In general orele de curs erau placute, captivante si unice prin cadrul creat
Dar daca tot am vorbit despre activitatea intrascolara, nu o pot omite pe cea extrascolara, care consta in excursii, tabere, concursuri organizate de veselul profesor Alexandru Rosu.
Anii de liceu i-am petrecut alaturi de niste colegi minunati, de neinlocuit. La fel ca celelalte generatii, si noi am ‘imbibat’ zidurile reci ale liceului cu veselia noastra, cu inocenta varstei si spiritul competitional. As vrea sa retraiesc momentele cand simpla deschidere a catalogului imi provoca emotii, dar si bucurii ori de cate ori obtineam nota maxima.
Nu vreau sa cred ca toate acestea s-au sfarsit, atata timp cat amintirile exista. Am lasat o parte din sufletul si din viata mea intr-un coltisor al Colegiului National ‘Zinca-Golescu’.
Pascu Simina
Sef de promotie 2000-2001
As fi vrut sa fie simplu…
“As fi vrut sa fie simplu. Sa stiu ce as putea scrie… despre adolescenta, despre vise, despre oameni si despre ziduri… Despre zbucium si lacrimi, despre incredere si speranta, despre cum este, cum era sa fii elev la ‘Zinca’.
Uniforme, banderole, par strans, teama, ”Bee Gees” (mi-e teama ca da, ascultam chiar si Boney M si ABBA”), culesul strugurilor toamna, ignoranta totala la matematica (limita este o chestie pe care incerc sa o lamuresc si acum ca trebuie sa iasa dun viata mea), teze, lucrari, note de la 1 la 10, ‘reuniuni’ cu muzica data incet (Bee Gees, Boney M, ABBA), zambetul profesorilor, oboseala profesorului, prietenii de viata, juraminte uitate si energia noastra de caluti lasati liber… Radeam, urlam, cantam (Traiasca Romania, Traiasca Tricolorul) eram enorm de multe fete si nu stiu cum naiba ne deosebeam una de alta in uniformele alea… A fost frumos… A fost cam acum 20 de ani si n-am crezut niciodata ca o sa ma intorc atat de mult in timp, n-am crezut niciodata ca o sa scriu ceva despre anii mei la “Zinca”.
Nu e simplu sa-ti amintesti, asta e clar. Rasar chestii ciudate, cum sa scriu asa ceva?
Deci intre 1976-1980 am urmat cursurile Liceului “Zinca Golescu” din Pitesti si am absolvit cu examen de bacalaureat.
Atat ramane… Dar… rasetele si prostela si visele si panica?
La multi ani, tuturor!”
LUMINITA B.
Actrita Teatrul Al. Davila Pitesti
Pasiune peste timp
“Pentru mine chimia a fost dintotdeauna o pasiune. Aceasta m-a determinat ca in anul II de liceu sa ma inscriu la o clasa “speciala de chimie”, unde am constatat ca la fel ca mine erau si ceilalti 29 de colegi.
Desi legile economiei de piata nu erau cunoscute ca acum, pot spune ca intre noi sentimentul competitiei a fost prezent pe tot parcursul anilor de liceu. Fiecare incerca sa gaseasca o explicatie mai elaborata a unor fenomene, o rezolvare mai rapida sau mai ingenioasa a unor probleme. De multe ori, profesoara noastra de chimie era solicitata de catre unul dintre elevi pentru a rezolva la clasa o problema mai deosebita. Mai tarziu aveam s-o regasim in rubrica de “probleme propuse” din Revista de Fizica si Chimie: se facuse un ultim test al unei probleme propuse de unul dintre noi.
Participam cu entuziasm la orele de “cerc de chimie”, unde faceam experiente din cele mai spectaculoase (focuri colorate, vulcani in miniatura, obtinerea unor “paduri” de cristale si multe altele). Odata, in intentia de a demonstra “fosforescenta”, un coleg a incercat sa scrie pe un perete cu fosfor alb, asa cum era indicat in carte. Nu am mai avut timp sa stingem lumina si sa observam fenomenul, intrucat fosforul s-a aprins in urma frecarii cu peretele, iar laboratorul a trebuit urgent evacuat din cauza fumului gros care s-a degajat.
Si totusi, acest spirit de competitie (fara sponsorii si premiile de astazi) avea sa-si spuna cuvantul destul de repede: mai intai prezenta in rubricile rezolvitorilor de probleme si apoi a problemelor propuse in Revista de Chimie, rezultate de exceptie la olimpiadele scolare in faza republicana, si chiar o selectie in lotul national restrans care a reprezentat Romania la Olimpiada Internationala de chimie de la Vesprem – Ungaria, 1975.
Liceul nu a insemnat numai studiu, ci si prilejul de a participa la numeroase excursii, reuniuni, concursuri sportive sau pe teme de cultura generala.
Terminarea liceului avea sa incununeze preocuparile noastre: din cei 30 de elevi, in conditiile in care concurenta la facultate era foarte mare, au reusit 29. Dintre acestia, 5 la Facultatea de Inginerie chimica, 3 la Facultatea de Chimie de la Universitate si 13 la Facultatea de Medicina si Farmacie – facultati la care una dintre disciplinele de concurs a fost chimia. Si asta intr-o perioada in care sistemul de meditatii abia se inventa…
Anii de liceu au fost anii cu cele mai multe visuri si sperante, ani in care trebuia luata o hotarare legata de viitor, anii primei iubiri…
“Ce se invata temeinic in anii de scoala e un bun castigat pentru toata viata” ne spunea atunci d-na Directoare Cecilia Petrescu.
Pot spune acum ca un vis al anilor de liceu s-a implinit.
Multimesc d-lui diriginte, profesorul Nicolae Vasilescu, si tuturor profesorilor mei pentru devotamentul cu care ne-au indrumat si pregatit, pentru priceperea si talentul de a ne stimula calitatile si a ne atrage spre studiu, astfel incat, pentru fiecare dintre noi, unul dintre fragilele vise ale adolescentei sa devina realitate.”
Gabriel Dabu
Absolvent al Liceului Z. Golescu – promotia 1975
Cercetator stiintific principal – S.C. ARPECHIM S.A.